Astazi, 8 iulie 2021, am organizat la Tulce seminarul “Rolul comunitatii in reducerea riscurilor privind separarea copilului de familie, egalitate de sanse si nediscriminare in judetul Tulcea”. Am pus la aceeasi masa beneficiari din proiectul nostru si autoritati si specialisti din institutiile-cheie ale judetului Tulcea, astfel incat sa existe o punte de comunicare intre ei.
Multumim tuturor celor prezenti – beneficiarilor pentru povestile lor de viata emotionante, specialistilor si reprezentantilor institutiilor care se pot implica in protectia copiilor pentru disponibilitatea de a ajuta si sprijini familiile vulnerabile, inclusiv presei pentru diseminarea informatiei. Am reusit sa ii punem in legatura si sa putem coopera pentru a putea interveni mai eficient in solutionarea cazurilor la risc, impreuna, ca o comunitate.
Ne vedem maine la Isaccea, unde va avea loc un seminar pe aceeasi tema, vizand comunitatea din zona.
Multumim, AGERPRES si Luisiana Bigea, pentru participarea la evenimentul nostru de astazi si pentru articolul de popularizare a proiectului Intotdeauna in familie – Tulcea.
* Evenimentul este organizat în cadrul proiectului „Întotdeauna în familie – proiect pentru reducerea instituționalizării, a riscului de separare și pentru asigurarea serviciilor de recuperare de proximitate copiilor din județul Tulcea” – COD SMIS 2014+: 129309, derulat de Fundatia SERA Romania, avand ca partener asociat Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Tulcea.
Proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014 – 2020
Proiectul „Întotdeauna în familie – proiect pentru reducerea instituționalizării, a riscului de separare și pentru asigurarea serviciilor de recuperare de proximitate copiilor din județul Tulcea” are ca obiectiv elaborarea de măsuri inovative pentru prevenirea separării copilului de familie, dezinstituționalizare și dezvoltarea de servicii sociale alternative de sprijin în județul Tulcea și ITI Delta Dunării.
Proiectul vizează acțiuni pentru minimum 270 de copii expuși riscului de separare de familie, prin acrodarea de subvenții pentru evitarea riscului de separare de familie și asigurarea de servicii de consiliere, sprijin și de recuperare în cadrul celor 2 centre care vor fi înființate în cadrul proiectului, respectiv: Centrul de Consiliere și Sprijin pentru Părinți și Copii din Tulcea și Centrul Itinerant de Recuperare pentru Copilul cu Dizabilități.

  
Proudly powered by WordPress